Dis Cal Reti SRL
  1. Art. 1.1

    Prevederile Regulamentului 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, denumit în continuare RGPD (Regulamentul General de Protecție a Datelor),

  2. Art. 1.2

    Părțile se asigură că prelucrarea datelor cu caracter personal cu care intră în contact se realizează respectând principiile RGPD.

  3. Art. 1.3

    Părțile declară că au cunoștință de prevederile legislative în domeniul protecției datelor și că vor lua toate măsurile tehnice și organizatorice necesare respectării acestora.

  4. Art. 1.4

    Părțile declară că prelucrarea datelor cu caracter personal cu care intră în contact este necesară pentru desfășurarea activității și pentru buna derulare a contractului.

  5. Art. 1.5

    Părțile declară că nu vor folosi datele cu caracter personal cu care intră în contact în alte scopuri decât cel al executării contractului. Părțile declară că scopul urmărit este unul real și legitim. Părțile declară că în cazul în care pe parcursul derulării contractului, vor interveni alte scopuri pentru prelucrarea datelor, vor solicita consimțământul persoanelor vizate.

  6. Art. 1.6

    Părțile declară că vor transmite doar datele cu caracter personal relevante, adecvate și limitate scopului prelucrării, asigurând protecția acestora.

  7. Art. 1.7

    Părțile declară că vor prelucra datele primite prin respectarea confidențialității acestora, luând toate măsurile necesare securității datelor.

  8. Art. 1.8

    Părțile se obligă să notifice orice încălcare a securității datelor cu caracter personal, în termen de maxim 24 de ore de la data la care au luat cunoștință de existența acesteia și să transmită cât mai multe informații despre respectivul incident. Părțile garantează că vor informa în mod corect și complet cealaltă parte despre orice evoluție a incidentului și despre măsurile pe care le iau, consultându-se cu aceasta pentru a limita consecințele incidentului.

  9. Art. 1.9

    Raportarea oricărui incident de încălcare a securității datelor se va realiza la adresa de e-mail: discalr [at] yahoo.com sau la adresa Părților menționată în cap. I.

  10. Art. 1.10

    Părțile se obligă să asigure suport în cazul apariției unei încălcări a securității datelor și să anunțe, fără întârzieri nejustificate, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal despre incident.

  11. Art. 1.11

    Părțile sunt de acord că dispozițiile și măsurile comunicate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sunt imperative părților și de imediată aplicabilitate.

  12. Art. 1.12

    Nerespectarea prevederilor în vigoare privind protecția datelor de către oricare dintre părți atrage răspunderea părții aflate în culpă.

Contact rapid

Diagnosticarea este gratuita.

Va asteptam in service-ul nostru pentru a va ajuta in orice problema pe care o aveti, indiferent daca este vorba de tableta, laptop-ul sau pc-ul dvs.